"Cu toţii suntem oameni de ştiinţa, doar că nu ne dăm seama"

Archive for the ‘Din cărţi’ Category

Punctual despre Atlantida

Despre Atlantida se ştie totul şi mai nimic. Mulţi dintre noi considerăm Atlantida ca fiind un mit, nu mă bag, fiecare cu părerea lui. Nu vreau sa demonstrez dacă da sau ba.

Pe mine m-a atras foarte mult ideea unei astfel de civilizaţii, o civilizaţie aproape perfectă, o civilizaţie  plină de tehnologie, o civilizaţie in care oricine beneficia de bunătaţile ştiinţei intr-un mod lipsit de abuzuri şi cu mare grijă pentru mediul inconjurător. Dar hai să nu mai lungim vorba, mai jos am trecut câteva rânduri care mi s-au părut mai interesante.

“Atlantida a fost cea mai evoluata formă de civilizaţie pe care o cunoscuse planeta voastră. Tehnologia era avansată, la fel spiritualitatea. Acestea erau, de fapt, indisolubile. Din nefericire pentru existenţa acestui continent, s-a produs un dezechilibru între energii, şi acest dezechilibru a provocat sfârşitul fatal al civilizaţiei atlante”    Anhydriss

 

Cu Potopul Universal se distruge continentul Atlantidei, are loc sfîrşitul civilizaţiei şi al nivelului de dezvoltare a rasei roşii. Teritoriul locuit de Atlantida era iniţial compus din şapte insule, care s-au scufundat ulterior in timpul unor cutremure de pamânt ce au durat circa trei milenii; cea mai mare dintre aceste insule, Poseidia, a fost cea care s-a scufundat ultima, în epoca Potopului.

Înainte de distrugerea completă, valuri migratorii uriaşe s-au abătut peste masele continentale, respectiv dincoace si dincolo de Atlantic, dînd naştere, in special, civilizaţiei egiptene, o civilizatie misterioasă care apare, e cazul s-o spunem, “dintr-o data”, tot aşa cum dăduseră naştere celorlalte colonii de civilizaţie din aşa-zisa “semi-luna fertila”(Egiptul şi Mesopotamia)

 

Atlantida a fost deci civilizaţia dominantă pe planetă până când, cum stă scris dialogul “Kritias” , “le-a ajuns acelor oameni natura divina”.

Platon însuşi explică ce vrea sa zică cu aceasta frază cam enigamtică: acei oameni(sau mai bine zis acea rasa) nu acordau multă importanţă dimensiunii materiale, ci practicau “virtutea”; se ştie ca prin acest termen grecii inţelegeau nu numai cele mai bune calitaţi umane, după cum se consideră in mod obişnuit, ci şi calea transcendenţei.

Când ceea ce este definit ca ca “esenţa lor divină”- adică acel element care-i punea într-o condiţie de transcendenţă – “a dispărut” , ei “au degenerat

Reclame

Culorile vieţii – Interviu

Natura nu se întoarce niciodată înapoi în aceasta istorie. Ea goneşte mereu înainte, către mai complex. Ar poseda oare o memorie?

– Există un gen de memorie chimică, în sensul  în care o moleculă  este în acelaşi timp o formă si o informaţie pentru alte molecule. Aceste forme sunt complementare, ele se incadrează unele în altele, au afinităţi, se recunosc. Lumea moleculară este o lume a semnelor, chimia este limbajul ei. Anumite populaţii de molecule induc energia la distanţă, altele sunt proprii reproducerii, altele se izolează in apă sau atrag nori de electroni. Asta fac de exemplu pigmenţii. Ştiţi de ce este viaţa aşa de colorată ?

– Nu numai ca să arate bine, presupun…

– Nu numai. Un pigment este o moleculă care posedă electroni foarte mobili. Această caracteristică îi permite sa absoarba granule de lumină, fotonii, să emită anumite spectre şi, deci, să coloreze materia; dar ea favorizează in acelaşi timp construirea de lanţuri moleculare ce intră in componenţa viului. Pigmenţii organizează o chimie subtilă care nu necesită multă energie. Şi asta pentru că hemoglobina si clorofila au proprietatea de a intra in componenţa viului şi că sîngele este roşu, iar frunzele verzi.

– Frumuseţea inainte de toate… Lumea vie nu are cum sa fie cenuşie?

-Probabil că nu. Nici complet alba, nici complet neagră. Culoarea este strîns asociată cu viaţa.

 

Sursa: Cea mai frumoasa istorie a lumii – Joel De Rosnay, Yves Coppens, Hubert Reeves, Dominique Simonnet