"Cu toţii suntem oameni de ştiinţa, doar că nu ne dăm seama"

Prima dată când am pus mâna pe această carte(Apocalipsa 2012, Lawrence E. Joseph), mi-am zis: alt fanatic care pe lângă faptul că o să puncteze câteva preziceri mayaşe, o să  condimenteze imaginea apocalipsei şi cu nişte „drăgălaşe” descrieri ale chinuitoarelor mijloace prin care putem pieri de pe faţa Terrei. Ei bine, m-am inşelat parţial. Autorul, cu un simţ al umorului bine dezvoltat, a descris ştiinţific, elegant şi chiar sentimental cam ce ne aşteaptă prin 2012.  Vă las acum in compania unui mic rezumat trasat de către autor:

Teza acestei cărţi susţine că anul 2012 va fi unul de răscruce, poate catastrofic, poate revelator, într-o măsură nemaiîntâlnită încă în istoria omenirii.

1. Profeţiile antice mayaşe, bazate pe două milenii de meticuloase observaţii astronomice, sugerează că data de 21.12.2012 va marca debutul unei noi ere, însoţite – ca orice naştere – de sânge şi de suferinţe, dar şi de noi speranţe.

2. Din anii 1940 şi mai cu seamă după 2003, Soarele se comportă mai turbulent decât oricând, de la rapida încălzire globală care a încheiat ultima eră glaciară, acum 11 000 de ani. Fizica solară confirmă că următorul maxim al activităţii Soarelui, la un nivel-record, va surveni în 2012.

3. Furtunile solare au un corespondent în cele care survin pe Pământ. Uraganele Katrina, Rita şi Wilma, din 2005, au coincis cu una dintre cele mai furtunoase săptămâni din istoria documentată a Soarelui.

4. Câmpul magnetic terestru, scutul nostru împotriva radiaţiilor solare periculoase, a început să slăbească, fisuri de dimensiunile Californiei apărând ici şi colo. O inversare a polilor magnetici tereştri, în cursul căreia această protecţie ajunge aproape de zero, este posibil să survină curând.

5. Geofizicienii ruşi consideră că sistemul solar a pătruns într-un nor interstelar de energie, care energizează şi destabilizează deopotrivă Soarele şi atmosferele tuturor planetelor. Ei estimează că dezastrul produs de ciocnirea Pământului cu acest nor se va produce cândva între 2010 şi 2020.

6. Fizicienii de la Universitatea California din Berkeley, care au descoperit că dinozaurii şi circa 70 la sută din totalul speciilor de pe Terra au dispărut în impactul planetei cu o cometă sau un asteroid acum 65 de milioane de ani, susţin cu un nivel de certitudine de 99 la sută că vremea pentru o nouă astfel de megacatastrofă a venit deja.

7. Supervulcanul Yellowstone, care erupe cu consecinţe dezastruoase la fiecare 600 000–700 000 de ani, se pregăteşte să se manifeste din nou. Cea mai recentă erupţie de o magnitudine comparabilă, care a survenit la Lacul Toba, în Indonezia, cu 74 000 de ani în urmă, a şters de pe faţa pământului peste 90 la sută din populaţia de atunci a lumii.

8. Filosofiile orientale precum I Ching Cartea Schimbărilor – şi teologia hindusă, dar şi o gamă diversă de credinţe populare, par a susţine momentul 2012 ca dată a sfârşitului.

9. Cel puţin o interpretare autorizată a Bibliei prezice că Pământul va fi distrus în anul 2012.Mişcarea pro-Armaghedon a musulmanilor,creştinilor şi evreilor tinde să precipite această bătălie a sfârşitului lumii.

10. Să aveţi o zi plăcută!

Poza luată de aici

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: